S-a născut la 12 august 1926 in comuna Mogoşani, în familia ţăranilor agricultori Ioan şi Trandafira Ionescu (numele de familie Ionescu a fost schimbat la şcoala primară de către învăţător, fiind înlocuit cu numele bunicului, Tache). Tatăl său, Ioan Ionescu şi-a depăşit condiţia de ţăran prin voinţă şi perseverenţă, învăţând singur noţiunile de contabilitate şi devenind contabilul băncii populare „Sfânta Treime" Mogoşani, fiind solicitat frecvent pentru întocmirea bilanţurilor contabile ale băncilor din zonă, înscrise în Federaţia Judeţeană Târgovişte. Urmează şcoala primară la Mogoşani, între 1933-1940, având ca învăţători pe Elena Grigorescu în clasele I-IV şi pe Ştefan Tănăsescu în clasele V-VII, dascăli de al căror profesionalism şi omenie îşi aminteşte astăzi cu smerenie. Diploma de absolvire a şcolii primare a obţinut-o, susţinând un examen de maturitate, cu elevii de la mai multe şcoli din zonă, la Şcoala Dragodana.In perioada 1940-1944, admis pe bază de concurs, urmează Şcoala Profesională Târgovişte, aparţinând de Arsenalul Armatei, in anul terminal, lucrând ca ajustor la repararea tunurilor retrase de pe front. Continuă să lucreze la Arsenalul Armatei - Uzina Târgovişte, transformată între timp în Atelierele CFR Târgovişte şi mai apoi în Uzina Metalurgică Târgovişte (UPET, ulterior). Liceul îl urmează la seral, ziua lucrând, iar seara învăţând (Şcoala Tehnică Metalurgică). Programul său de muncă începea la ora 07:00, la fabrică muncind până la ora 16:00, după care se deplasa în sala de clasă, unde cursurile ţineau până la ora 21:00. Pregătirea temelor şi proiectelor o făcea noaptea, în detrimentul orelor de somn. Fără alt sprijin, susţinându- se doar din bursă, urmează cursurile Politehnicii Bucureşti - Facultatea de Mecanică, intre 1950-1954, absolvită ca şef de promoţie. Este repartizat în cadrul Politehnicii, deşi îşi manifestase dorinţa de a continua activitatea la Uzina 23 August unde lucrase în anul terminal al facultăţii în calitate de tehnolog-şef. La Politehnica Bucureşti, parcurge toate etapele profesionale, de la preparator principal (1954), şef de laborator, asistent (1955), şef de lucrări (1957), prodecan (1965). Obţine pe bază de concurs postul de conferenţiar iar mai apoi este numit şef de catedră. In anul 1965, susţine teza de doctorat, având ca îndrumător pe renumitul prof. univ. dr. Emil Botez.In anul 1974, în baza unui concurs, ocupă postul de profesor universitar pentru ca din 1976 să fie numit decanul Facultăţii TCM, post pe care-l va ocupa până în 1980. Intre 1980-1981, este prorector al Institutului Politehnic Bucureşti, pentru ca în perioada 1981-30 septembrie -1989 să ocupe, timp de două legislaturi a câte 4 ani (maximum posibil), funcţia de rector al Politehnicii Bucureşti. S-a pensionat în 1990, dată după care a rămas în Politehnică în calitate de profesor consultant şi conducător de doctorat şi cercetare ştiinţifică până în prezent. In decursul prodigioasei sale activităţi didactice şi ştiinţifice a contribuit la formarea unui număr mare de ingineri şi cercetători, personal, cât şi în colectiv, obţinând 6 brevete de inventator şi un brevet de inovator, care s-au şi aplicat în activitatea de producţie (prelucrări mecanice). Una dintre invenţiile sale, brevetată în co-autorat cu I. Popescu, a obţinut medalia de aur la Salonul de Invenţii de la Geneva, la ediţia din 1995. A fost distins cu numeroase alte premii naţionale în domeniul învăţământului, precum şi cu medalia muncii, Ordinul Muncii clasa a Il-a şi clasa a IlI-a. Intervievat , d-nul Tache Voicu a evocat calitatea învăţământului rural şi pe dascălii săi de la Mogoşani, Elena Grigorescu şi Ştefan Tănăsescu, povestind întâmplări emoţionante din viaţa satului. Pentru cei tineri a dorit să transmită imboldul spre învăţătură, considerând că dacă există voinţă şi tenacitate, orice tânăr, indiferent de condiţiile materiale, se poate realiza profesional. De asemenea, nu pot să nu amintesc cele povestite de către d-nul Tache Voicu referitor la îndemnul şi încrederea pe care i le-a dat, în cursul, dar şi după absolvirea liceului la Târgovişte, profesorul de matematică Cezar Ivănescu, căruia i se datorează în mare parte realizările lui. Dintre persoanele cunoscute în cursul documentării, pot afirma fără teama de a greşi că d-nul prof. univ. dr. Tache Voicu este liderul generaţiei sale iar comunitatea se poate mandri cu aceasta.
Discutând cu profesorul universitar Tache Voicu, acesta mi-a povestit că după absolvirea liceului-cursuri serale, dirigintele său, profesorul de matematici Cezar Ivănescu, l-a abordat atât pe el cât si pe alţi doi colegi de clasă , invitându-i la un pahar de bere la restaurantul Hanul Galben din Târgovişte. Aici, printre alte sfaturi de viaţă, i-a îndemnat să urmeze cursuri universitare,considerând că sunt la fel de bine pregătiţi ca si absolvenţii ce au urmat liceul la cursurile de zi. Căpătând curaj, în toamna aceluiaşi an s-a înscris la examenul de admitere în Facultatea Politehnica Bucureşti-cursuri serale. Examenul consta in probe scrise si orala la matematică şi fizică, concurenţa fiind destul de mare. La proba de matematica,examen scris, a avut de rezolvat mai multe exerciţii şi probleme, însa un subiect notat cu 3 puncte, nu l-a putut rezolva . A considerat ca nota pe care o putea primi era între 6 si 7 şi aceasta însemna ca la examinarea orală, pentru a fi sigur de admitere, i-ar fi trebuit obţinerea notei 10, lucru aproape imposibil. Totuşi s-a prezentat la examenul oral şi trăgând biletul cu subiectul de pe catedra comisiei, constată că-i picase aceeaşi problemă pe care nu o putuse rezolva la proba scrisă. Nu avusese pe cine să consulte referitor la modalitatea de rezolvare a acelei probleme după ieşirea din sala de examen la proba scrisă şi cu un tremur al picioarelor s-a aşezat în bancă. Se şi gândea acum la postul de maistru promis de conducerea Uzinei Arsenalul Armatei Târgovişte , unde lucrase în timp ce urmase liceul la seral... Urmarea cu atenţie cum rezolvau candidaţii problemele din biletele lor de examen. Deodată, unul dintre candidaţi s-a încurcat la problema ce o avea de rezolvat pe tablă, rămânând blocat. Preşedintele comisiei s-a adresat celorlalţi candidaţi aflaţi în bancă întrebând dacă ştie cineva să continue rezolvarea. S-a oferit el şi rezolvarea a făcut-o cu explicaţiile de rigoare. A fost invitat să ia loc în bancă iar la tablă a ieşit alt candidat. Şi acesta s-a încurcat la exerciţiul principal aflat pe biletul de examen şi ca şi în situaţia precedentă, la solicitarea comisiei, s-a oferit să rezolve exerciţiul, primind aprecierile comisiei. Urma să-i vină rândul pentru rezolvarea subiectelor de pe biletul său de examen şi se pregătea să declare comisiei că nu cunoaşte rezolvarea. Insă, contrar aşteptărilor sale, preşedintele comisiei i-a cerut carnetul de examen şi considerând ca prin cele doua intervenţii ale sale ulterioare a făcut dovada unei bune pregătiri, i-a trecut nota 10. Profesorul universitar Tache Voicu, parcă retrăind acele clipe mi-a spus că graţie acelei note de 10 a fost admis la examenul de admitere în Politehnică, pe care o va absolvi ulterior ca şef de promoţie. In final, nu a uitat să îmi spună cât de mult datorează acelui îndemn la un pahar de bere dirigintelui său din liceu, prof. Traian Ivănescu de a urma o facultate cât şi baftei avute la examenul oral la disciplina matematică...Dar înainte de noroc, în viaţă a muncit şi perseverat, acesta fiind secretul succesului său.
_Să ne trăiţi, domnule profesor!
