Comuna Mogoşani este aşezată într-o zonă de interferenţă a Munteniei, la confluenţa cu zone folclorice mai interesante, ca Muscelul, Argeşul şi Ilfovul.
Datorită acestui fapt, portul popular, cât şi muzica cântată da lăutari la evenimentele din viaţa satului, cuprind elemente din zonele specificate mai sus. Localnicii circulau la târgurile din zonă, unde preluau din portul popular al participanţilor, negustorilor şi micilor comercianţi.

De asemenea lăutarii din zonă, frumos îmbrăcaţi în costume populare, circulau pe la nunţi atât în interiorul judeţului Dâmboviţa, cât şi în alte localitaţi din judetete invecinate, preluând doine, balade sau cântece de voie bună.
In comuna noastră au avut proprietăţi moşieri proveniţi din alte zone ale Munteniei, care au influenţat prin prezenţa lor şi a oamenilor lor de încredere, obiceiurile, portul popular cât şi muzica ce o cântau lăutarii, la nunţile şi horele din sat.
Astfel, vel clucerul Tudoran Aninoşanu ce a deţinut moşie în Mogoşani era de lângă Câmpulung Muscel, Grigore Greceanu şi Iancu Ghica, erau originari din Ilfov, în timp ce familiile boierilor Grădişteanu, Ghica şi Clucerescu, aveau moşii şi în judeţul Vlaşca (actualmente judeţul Teleorman, judeţ în care se află şi mănăstirea Glavacioc, ce a posedat moşii în Mogoşani-Cojocaru).
Unii dintre boieri, atunci când cumpărau moşii în zonă, aduceau cu ei şi ţigani robi lăutari, ce erau la mare preţ.
Iată aşadar dovada amestecului de nuanţe în ceea ce priveşte portul popular, muzica şi obiceiurile populare.
Fără o pregătire temeinică în domeniu, nu-mi propun să emit judecăţi ştiinţifice în acest domeniu, mai puţin cercetat de către etnologi şi muzicologi. Voi căuta totuşi să prezint unele din constatările proprii privind cele mai sus expuse.
In societatea tradiţională, îmbrăcămintea purtată era reprezentativă şi diferită ţinând cont de statutul social (ţăran mijlocaş, pălmaş, argat, logofăt, boier etc.), vârsta (tânăr sau bătrân), sexul, evenimentele la care participau (nuntă sau port de zi cu zi), anotimpurile.
Portul popular bărbătesc de zi cu zi, se compunea din nădragi, iţari, izmene şi cămaşă lungă, simplă din in ţesut, minteanul sau dulama de lână (în perioadele reci ale anului). Drept cingătoare se folosea brâul şi betele, iar cei cu un nivel social mai ridicat purtau chimir din piele. Pe cap se purta căciulă de miel tăbăcit.

 

Pe timp de iarnă bătrânii purtau căciuli de culoare neagră, tinerii - de culoare brumărie, iar copiii, din blană de miel, de culoare albă sau pălărie neagră.

După anul 1900, în portul bărbaţilor a apărut şi vesta neagră, purtată peste cămaşa de in cu mâneci largi înflorate, cusute cu amici, ca o influenţă a portului popular muscelean. încălţămintea folosită era opincile din piele de porc sau cal iar cei mai înstăriţi purtau ghete sau bocanci cu talpă de talpă (piele).
Minteanul era confecţionat de către cojocari din blană de oaie, cu lâna lăsată netunsă spre interior, iar pe exterior minteanul şi mânecile se căptuşeau cu dimie (stofă). Satul Cojocaru şi-a obţinut numele de la această breaslă a cojocarilor, ce erau renumiţi în zonă, conform spuselor bătrânilor.
Costumaţia de sărbătoare era diferită. Astfel, se purta cămaşa înflorată în puncte la mâneci, poale şi în jurul gâtului (predominând modelele geometrice şi în cruce, din cusătură cu amici, de regulă, predominând culorile galben, negru şi albastru). Iţarii erau confecţionaţi din pânză de in sau postav, iar peste cămaşă se purta cojocul sau pieptarul, cu ornamentaţie de ciucuri sau fireturi. Drept încălţăminte se purtau ghetele sau bocancii,confecţionate de cizmarii locali sau cumpărate din târguri sau bâlciuri.
Costumul femeiesc se compunea din cămaşă sau ie, peste care în vremea răcoroasă se purta ilicul cu floricele, fotiţe (în spate şi în faţă), brâu sau bete, maramă de borangic sau broboada, pe timp răcoros.
Iarna, purtau flanele groase de lână, cojoace de miel căptuşite sau scurteici.
Vara, pe câmp, femeile erau desculţe sau purtau un fel de cipici croşetaţi din lână, cu talpă de piele cusută drept pingele, ori opinci. După anul 1900 în zilele de sărbătoare femeile purtau pantofi cu toc jos (plat) sau ghete.
Pe cap, femeile purtau maramă subţire de borangic ţesută, batic înflorat lăsat pe ceafă, basma de culoare închisă ce acoperea fruntea femeilor mai în vârstă sau văduvelor, broboade de lână, cu ciucuri sau fără, funcţie de model şi starea socială a celei ce o purta.
Părul fetelor era pieptănat şi făcut cozi lăsate pe spate sau coc.
în zi de sărbătoare, fetele şi femeile tinere purtau la mână o brăţară din fir răsucit sau împletit cu icuşar sau bănuţ din aur sau argint iar la gât purtau salbe de icusari sau mahmudele din aur.
Ia sau cămaşa înflorată, simplă sau cu dantelă avea mânecile, piepţii şi poalele înflorate, poalele acopereau genunchii şi lăsau să se vadă, croşetată în casă cu igliţa, dantela de la cămaşă.
Primăvara, peste ie şi cămaşă se purta ilicul, confecţionat din stofă (postav) sau catifea neagră, peste care se aplicau fireturi şi paiete şi mărgele sau aveau înflorituri din fir auriu sau argintiu metalizat.

iesire